M-am supărat.

Ah, ce plăcere sublimă să trăiești într-o societate unde ești evaluat constant pe baza unui set de standarde absolut... divine. Nu ești ateu? Ești un suflet pur, păstrător al "adevărului universal". Dar îndrăznește să-ți exprimi scepticismul în fața poveștilor cosmice, și brusc devii un nihilist fără morală. Ai curajul să spui că binele și răul pot exista fără un bătrân cu barbă albă pe norișori? Ridicol!

Apoi, să discutăm despre vegani, acești eretici culinari care își permit luxul de a mânca fără să contribuie la suferința animalelor. Evident, trebuie ironizați! Ce fel de om ești dacă nu te bucuri de tradiționalul „ceafă de porc cu muștar”? Să renunți la brânză? Sacrilegiu! Adevărul este că un vegan nu poate fi decât un hipster plictisit care vrea să fie special.

Și, desigur, lucrătorii în IT. Acești păcătoși moderni care își permit să aibă un salariu decent și să-și facă munca din pat, în pijamale. Cum să nu râzi de ei? Cum să nu le amintești constant că ar trebui să facă ceva „real” cu viețile lor? Ei nu știu ce înseamnă „munca adevărată” – adică să cari saci de ciment în soare sau să stai la casă într-un supermarket.

Cât despre vorbitorii de engleză, nici nu mai are rost să menționez. Cum îndrăznești să știi o limbă internațională? Ce, te crezi mai bun ca restul? „Speak Romanian, că suntem în România, nu în America!” Desigur, folosirea englezei denotă un snobism intolerabil, o atitudine de superioritate inadmisibilă.

Și acum, permiteți-mi să vă ofer un gând de încheiere: dacă aș fi fost gay pe lângă toate astea, acest post ar fi avut cu siguranță o recepție glorios negativă. Probabil aș fi depășit recordul mondial la numărul de downvote-uri pe minut. Dar, na, ce să faci? E greu să fii un rezumat ambulant al tuturor lucrurilor care irită „majoritatea”.